http://madalinfocsa.wordpress.com/2010/06/18/operatiunea-basarabia-2010-un-loc-pe-saptamana-3
Podul lui Raşcu şi împrejurimile
Am descoperit recent un loc cu rezonanţe istorice despre care există multe confuzii. Cine nu a auzit de viteazul Ioan-Vodă cel Cumplit şi de faptele sale de arme ? Vă amintiţi, e vorba de ultimul voievod moldovean care a opus rezistenţă armată Porţii Otomane, aproape cu propriile mijloace, fără să fi fost luat sub aripa unei mari puteri, ba mai mult, fără susţinerea unora din marii boieri.
Dacă vă mai amintiţi din cărţile de istorie şi din legende, Ioan-vodă era celebru prin forţa sa fizică neobişnuită (au rămas în cronici scena tragerii la deal a unui tun într-o bătălie, sau scena frângerii copitelor de cai în palme, pentru a-şi distra bravii oşteni în clipele de răgaz). Dar mai ales, era impresionantă moartea sa martirică, cu scena în care turcii i-au sfârtecat apoi trupul, tras în patru zări de patru cămile…
Nu fac aici un tratat de istorie, deşi domnia lui scurtă (1572-1574) poate fi subiecul unui film de succes. Vreau să pun accentul doar pe locul în care a purtat ultima bătălie, şi în care, rămas cu cei 7000 de moldoveni şi cu cazacii credincioşi, a înfruntat până la moarte uriaşa armată otomană de peste 100.000 oameni, la care se adăugau zecile de mii de tătari Nogai.
Cronicile spun că bătălia s-a dat pe malul răsăritean al lacului Cahul, în Bugeacul nostru la care visez de ceva vreme… Turcii trecuseră Dunărea prin vestitul vad al Obluciţei, aflat lângă Isaccea. Şi astăzi, zona unde s-a dat “bătălia de la lacul Cahul” e locuită de ţărani moldoveni. Paradoxal însă, excepţie face chiar cel mai apropiat sat de locul unde s-a purtat bătălia – numit Caragacii Vechi. Azi întâlnim aici… bulgari (colonizaţi de Rusia ţaristă după 1812, lângă băştinaşii moldoveni).
Monede emise de Ioan-Vodă cel Cumplit. Singura sursă contemporană ce ne dă o impresie vagă despre chipul real al domnitorului
Ultima redută a lui Ioan-vodă a fost însă vechiul sat medieval Roşcani, aflat pe o culme la 1000 paşi distanţă, unde s-a retras cu ultimii credincioşi, după ce ploaia torenţială de vară le-a udat pulberea. Aici moldovenii au rezistat câteva zile, lipsiţi de artilerie şi apă de băut, în arşiţa toridă a verii lui 1574, până ce Vodă s-a predat turcilor care, călcându-şi jurământul, l-au ucis.
Aici intervine confuzia perpetuată de zeci de ani – inclusiv de către istorici români. Un sat Roşcani nu mai există azi acolo. Singurul cu acest nume se află dincoace de Prut, în jud.Galaţi, unde autorităţile comuniste au ridicat, în elanul lor protocronist, o mare statuie a voievodului, la aniversarea a 400 ani de la moartea sa, în iunie 1974.
Monumentul de la Roşcani (Galaţi) – foto preluată de pe http://www.miscellanea.ro
Închipuiţi-vă că autorităţile gălăţene şi localnicii au ajuns să lege şi existenţa bujorilor din pădurea învecinată de sângele vărsat de oşteni la 1574, creând astfel legende exploatabile în turism, pentru zona orăşelului Târgu Bujor (GL), altfel cvasi-anonimă. Problema este că NU ACOLO s-a dat ultima bătălie a Cumplitului.
Fiind intrigat de cei doar “1000 paşi” din cronică, am făcut muncă de “cercetare” pe internet. Aflu astfel că în anul 1984, arheologul român Valeriu Cojocaru (cetăţean ucrainean şi locuitor al Bugeacului) a descoperit vestigiile satului medieval Roşcani, care fusese ars în bătălie, atunci la 1574 - de aceea nu mai exista ! Descoperirea a fost făcută pe culmea dealului dintre lacurile Cahul şi Ialpug – loc care corespunde întocmai descrierilor din cronică.
Azi, pe la sud de această culme trece şoseaua Galaţi-Reni-Ismail. Între satele româneşti Cartal şi Satu-Nou, în punctul numit Podul lui Raşcu (localizare aici), şoseaua traversează un pârâu care se varsă în lacul Cartal, aflat la sud, spre Dunăre. Anume aici s-a sfinţit în vara lui 2004 o cruce care să amintească de bătălia de la Roşcani. ACESTA este, deci, adevăratul loc al morţii lui Ioan-Vodă cel Cumplit…
Dar în zonă mai găsim şi alte puncte de interes. Vorbeam adineauri de două sate româneşti. Cartalul este o aşezare foarte veche – a fost identificat cu vechiul Aliobrix roman, construit pe locul unei aşezări celtice. Locuit dintotdeauna de români, satul are însă nume tătăresc (care înseamnă “vultur”). E împărţit în două de un val de pământ numit de localnici “Valul lui Traian”: la răsărit de el se află partea de sat numită Pădurea, iar la apus, partea numită Chiatra. Cea din urmă aminteşte de Piatra Cartalului, aflată la marginea de vest a satului – o movilă de pământ cu valoare arheologică. Aici se presupune că a fost şi cetatea Aliobrix; cercetările au descoperit chiar urme ale unei culturi trace. La Cartal sunt interesante tradiţiile populare cu măşti din perioada sărbătorilor de iarnă, când flăcăii din Chiatra şi Pădurea formează două tabere şi se întrec la colindat. De asemenea, e cunoscut în zonă ansamblul de dansuri populare “Opincuţa“.
În partea cealaltă, la doar 3km vest de Podul lui Raşcu, găsim localitatea Satu-Nou, şi ea curat românească (în imaginea de mai jos, monumentul eroilor români din Primul Război Mondial). Se află pe malul nord-vestic al lacului Cuhurlui, unul din lacurile nord-dunărene din Bugeac, aflat în poziţia de vas comunicant între L.Ialpug (aflat la nord, în amonte) şi Dunăre. Cuhurluiul e separat de Ialpug printr-un dig pe care merge în continuare spre est şoseaua Reni-Ismail, şi este dintre toate lacurile, cel mai apropiat de starea naturală, cu mlaştini, canale şi foarte multă faună.
Din Satu-Nou, un drum local spre sud, între lacurile Cartal şi Cuhurlui, ne poartă spre malul Dunării, unde se află vestita trecere de la Obluciţa, folosită încă din Antichitate, începând cu Darius. Pe aici au trecut Dunărea şi turcii în nefastul an 1484, ale cărui urmări au influenţat până în ziua de azi viaţa locuitorilor din vechea Basarabie.
Dar, nimic nu aminteşte azi de trecerile marilor armate ale istoriei pe aici; singurul eveniment comemorat (printr-un monument) este… trecerea armatei ţariste în 1828 spre Adrianopole, în războiul ruso-turc ce s-a soldat cu eliberarea Greciei. Tot în memoria acelui război, ţarul a ctitorit pe drumul dintre Satu-Nou şi Obluciţa, la 2,5 km nord de malul Dunării, exact între cele două lacuri pomenite mai sus, o mare mânăstire închinată Sf.Ferapont, care nu mai există azi, fiind distrusă de comunişti. În fostele chilii se doreşte azi deschiderea unui centru istorico-etnografic.
Vadul de la Obluciţa: Monumentul trecerii trupelor ţarului Nicolae I
“Obluciţa” era defapt vechea denumire medievală a Isaccei, denumire folosită de moldoveni şi de munteni mult timp după ocuparea Dobrogei de otomani. Şi, ca să închei rotund articolul, amintesc ca tot pe aici, pe la vadul de la Obluciţa, au trecut Dunărea în 1574 turcii care veneau să-l pedepsească pe îndrăzneţul Ioan-Vodă cel Cumplit. Trădătorul boier Ieremia Golia (mânăstirea omonimă aflată în Iaşi aminteşte de el) a permis atunci trecerea lor, fiind însă ucis în bătălie de moldovenii rămaşi credincioşi lui vodă – turcii l-au împins în linia întâi, la fel cum procedau cu toţi cei care treceau de partea lor prin trădare. Se spune că după uciderea şi sfâşierea lui Ioan, ienicerii s-au grăbit să-i culeagă oasele ca pe nişte moaşte, iar paşalele şi-au udat iataganele în sângele său, pentru ca Allah să le dea puterea viteazului care îngrozise Poarta…
Între marile lacuri dunărene din Bugeac sunt deci locuri pline de istorie, locuri de legendă, pe care cu ajutorul Domnului le vom străbate şi noi în această vară…
