Anatolii Cocos
De dl profesor Jipa Rotaru ma leaga o veche prietenie, de prin 1994,atunci cand era directorul Muzeului militar central Bucuresti. Nenumaratele opere stiintifice scrise de domnia sa sunt legate de istoria Romaniei si a Basarabiei. A acceptat cu placere sa ne scrie un material despre domnitorul Moldovei Ioan Voda cel Cumplit,despre ultima lupta si moartea lui langa satul Roscani si podul (localizare aici) lui Rascu. Trebuie sa spunem ca regretatul Valeriu Cojocaru,nascut in Satu-Nou, a rasturnat un mit in istoriografia romana , precum ca satul Roscani ar fi fost pe teritoriul actualei Romanii, in judetul Galati. In realitate, satul Roscani a fost mai la nord de podul lui Rascu, pe dealul Ceausu de langa Satu-Nou(Novoselskoe), raionul Reni si a fost ars de tatari in totalitate. Aceste locuri sunt cunoscute de oricine in Satu-Nou. Descoperirea a facut-o Valeriu impreuna cu echipa sa de cercetatori, iar pentru acest lucru isi merita locul in istoria Romaniei , cat si in istoria si memoria satenilor. In 1974, la implinirea a 400 ani de la ultima batalie a domnitorului Ioan Voda cel Cumplit , Nicolae Ceausescu i-a ridicat un monument in cinstea domnitorului in judetul Galati.
Numai peste 10 ani Valeriu Cojocaru urma sa descopere locul real al evenimentului istoric.In 1995 dl profesor J.Rotaru a avut prilejul sa traverseze podul lui Rascu in drum spre satul Babele, unde s-a produs un eveniment cultural important
Podul lui Rascu este localizat(aici) la cativa kilometri de Satu-Nou pe drumul ce leaga satul nostru cu Cartal. Inca prin anii 1962-64 curgea un pârâias pe sub acest pod plin cu regina,caracuda si alti pesti. In zilele de vara impreuna cu Ion(Vanea) Stamati,viitorul militian al satului, pasteam vacile noastre in preajma podului si avand suficient timp mai pescuiam pestele cu nevodul din aceasta apa mica curgatoare. Cand adunam suficient peste fierbeam cate un bors de peste si era gustos de minune. Intotdeuna borsul facut in mijlocul naturii este mai gustos. Cum am spus si in interviul cu Andrei Tasmali numele de podul lui Rascu provine de la plantatiile de vita de vie a lui Dimitrie Rascu din jurul acestui pod. Podul a fost construit de primaria satului din banii statului dupa cum marturiseste consateanul nostru Andrei Tasmaly de 85 ani stabilit cu traiul in SUA. Poate si altii credeau cum si eu credeam ca podul a fost construit de D.Rascu,un om foarte bogat din sat. Oamenii din sat au folosit podul ca un punct de reper pentru plantatiile de vie care apartineau lui Rascu. Asa sa incetatenit acest nume de pod. Daca dam timpul inapoi pe la 1574,aici langa acest pod a fost omorat marele voevod Ioan Voda cel Viteaz(Cumplit). Vezi imaginea.
Podul lui Rascu.
Sa-i oferim cuvantul domnului comandor(r),profesor universitar dr.Jipa Rotaru.
http://wikimapia.org/1920345/ro/Reni Harta raionului Reni,localitatile Cartal,Satu-Nou,vadul Oblucita(langa monumentul de la Dunare)
Comandor (r), prof. univ. dr Jipa Rotaru
PE URMELE VOIEVODULUI ROMÂN IOAN VODĂ
Pe meleagurile Bugeacului, mustind de străveche istorie românească, s-au desfăşurat ultimele lupte de rezistenţă ale armatei Moldovei împotriva armatelor Porţii Otomane. S-a aflat în fruntea răzeşilor moldoveni, conducându-i spre mari biruinţi unul dintre cei mai mari viteji ai românilor, Ioan Vodă( 1572-1574). Poreclit de cronica boierească „cel Cumplit”, numele acestuia va rămâne înscris pentru vecie în galeria marilor domni şi comandanţi de oşti care s-au jertfit pe altarul apărării integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi câştigării deplinei independenţe a ţărilor române.Adus în tron de către Sultan, care îşi vedea ameninţate interesele Imperiului în Moldova din pricina strânselor legături pe care Bogdan Lăpuşneanu ( 1568-1572) le întreţinea cu Polonia, Ioan Vodă s-a desprins curând după instaurarea sa la putere de Poarta Otomană.Trăsăturile personalităţii noului domn al Moldovei sunt relevate atât de adversari cât şi de prieteni: „era de minte ascuţit, de cuvinte gata şi se vedea că-i harnic nu numai de domnie ci şi altor ţări să fie cap mai mare” – menţiona Grigore Ureche în Cronica Moldovei. Polonezul Leonhard Gorecki îl descria ca un „ bărbat înalt de stat, frumos la chip, cu ochi mici şi ameninţători, cu un trup puternic, plin de puteri”, pentru ca un alt cronicar, Azarie, de data aceasta din tabăra marilor boieri duşmani domnului şi adepţi ai polonilor, să-l descrie ca „un om foarte primejdios, rău şi cu mintea adâncă, elocvent însă şi învăţat în cărţi”.Ca domn, el însuşi s-a intitulat „ Ion Voievod, fiul lui Ştefan Voievod”, deci Ioan Vodă se trăgea din os domnesc, fiind fiul lui Ştefăniţă, nepot al lui Bogdan al III-lea cel Orb şi strănepot al marelui Ştefan cel Mare şi Sfânt.A fost numit de cronicar „ Cel Cumplit” pentru curajul şi intransigenţa cu care a reprimat necruţător comploturile marilor boieri filopoloni, confiscându-le moşiile. Şi-a câştigat astfel încrederea straturilor mijlocii şi inferioare ale societăţii moldovene, în special a răzeşilor, pe care-şi va sprijini lupta ce o va declanşa pentru înlăturarea suzeranităţii otomane.Întărind astfel ţara dinăuntru, Ion Vodă face mari eforturi pentru a atrage într-o coaliţie antiotomană Polonia, şi chiar Imperiul habsburgic. În conjunctura generală a epocii, când interesele puterilor europene erau departe de proiectul unei alianţe antiotomane, la izbucnirea conflictului din 1574, în afara unui corp de cavalerie cazac din stepele nord-pontice, oastea moldovenească a înfruntat doar cu propriile forţe una in cele mai mari oşti ale timpului, puternica armată otomană.La numai doi ani de la urcarea lui Ioan Vodă pe tron, Sultanul i-a cerut să sporească haraciul Moldovei. În faţa refuzului, Poarta Otomană hotărăşte să intervină armat pentru schimbarea sa din domnie şi înlocuirea cu Petru Şchiopul, fratele lui Alexandru al II-lea Mircea, domnitorul celeilalte ţări româneşti, Muntenia.În primăvara anului 1574, o imensă oaste turcească de peste 100.000 oameni şi 110 tunuri, având alături pe tătarii din Crimeea, au trecut Dunărea şi împreună cu pretendentul muntean la tron, s-au îndreptat spre Moldova. Ridicând „ţara” ( peste 20.000 de pedeştri, 9-10.000 de călăreţi şi 100 de tunuri), Ioan Vodă a organizat o puternică apărare pe Milcov şi în noaptea de 23 spre 24 aprilie 1574, realizând cu măiestrie surprinderea, a atacat cu succes oastea otomană şi pe cea munteană – aliata acesteia – la Jiliştea, obţinând o victorie de mare răsunet.După înfrângerea inamicului la Jiliştea, oastea lui Ioan Vodă a asediat Brăila, unde se refugiase Petre Şchiopul. Un alt corp de oaste, comandat de vornicul Dumbravă a ocupat Bucureştiul, punând pe tronul Munteniei pe Vintilă Vodă, fiul lui Pătraşcu Voievod şi prieten de-al lui Ioan Vodă. Instalarea la Bucureşti a lui Vintilă Vodă era semnificativă pentru gândirea politică a lui Ioan Vodă, care relua astfel tradiţia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, de constituire a unui front antiotoman al celor două ţări româneşti. În timp ce asedia Brăila, un corp de oaste otomano-tătar (cca.15.000 de luptători), pornise prin sudul Basarabiei (Bugeac), urmărind să taie oastei moldovene liniile de comunicaţie spre interiorul ţării şi să o încercuiască. Trupele de cavalerie şi cazacii trimişi de domnul moldovean au angajat o luptă crâncenă lângă localitatea Lăpuşna, acţiune încheiată cu succes deplin. Renunţând apoi la asediul Brăilei, Ioan Vodă şi-a concentrat efortul în sudul Basarabiei, pentru a contracara pătrunderea trupelor turco-tătare venite de peste Nistru pe care a reuşit să le anihileze la Tighina şi Cetatea Albă. Vestea acestor succese ale oastei moldovene, sprijinită de cazacii lui Sviercevski ajunse la Constantinopol, l-a determinat pe Sultanul Selim al II-lea (1566-1574) să adopte măsuri speciale pentru” a aduce sub ascultare” Moldova şi a răpune pe domnul său. „ Auzind împăratul turcesc- Sultan Selim – scria Grigore Ureche – de semeţia lui Ioan Vodă şi câtă pagubă i-au făcut, au gândit ca să stropşească toată ţara Moldovei”. Aşa a fost declanşată cea mai mare rezistenţă antiotomană românească de la Ştefan cel Mare şi până la Mihai Viteazu, bătălia de lângă lacul Cahul ( 10-12 iunie 1574).Înaintând asupra Moldovei pe două direcţii, mult superioară ca efective şi dotare în artilerie, armata otomană şi-a trecut grosul forţelor în Bugeac pe la Vadul Obluciţa (Isaccea) şi a atacat oastea domnitorului moldovean în tabăra sa de pe malul răsăritean al lacului Cahul. Luptele s-au dat la Iezerul Cahulului, iar Ioan Vodă, trădat de o mare grupare boierească, a suferit o primă şi grea înfrângere. În timp ce-şi reorganiza dispozitivul de luptă după prima bătălie, o ploaie repede de vară a făcut neutilizabilă întreaga rezervă de pulbere a artileriei lui Ioan Vodă. Oastea moldoveană pierdea astfel şi sprijinul deosebit de eficace al tunurilor. Cu mari eforturi şi vitejia ieşită din comun a ostaşilor săi, Ioan Vodă a reuşit să facă faţă unui ultim atac otomano-tătar lângă Roşcani, localitate devastată anterior de tătari, în care se retrăsese împreună cu resturile armatei sale, luând măsuri urgente de amenajare genistică în scopul organizării luptei la încercuire. La 12 iunie însă, inamicul a reluat atacurile pe mai multe direcţii, situaţia moldovenilor încercuiţi agravându-se şi din cauza căldurii şi a lipsei acute de apă, poziţia de la Roşcani nu avea nici fântâni şi nici vreo apă curgătoare prin apropiere. Preluând supremaţia luptei şi stăpânind pe deplin situaţia, comandantul otoman Sinan Paşa Cigala a trimis parlamentari în tabăra lui Ioan Vodă, cerându-i să se predea. În situaţia nou creată, înţelegând că şansele de rezistenţă sunt drastic diminuate şi pentru a proteja viaţa ostaşilor săi, domnul român a promis încetarea luptei dacă i se garanta că ostaşii săi vor fi lăsaţi să se întoarcă la casele lor iar el însuşi va fi dus viu în faţa Sultanului pentru a-şi justifica acţiunile. Primind toate asigurările întărite prin jurăminte pe Coran şi Evanghelie, voievodul şi-a luat rămas bun de la oştenii săi şi, însoţit de un singur slujitor, a intrat în cortul căpeteniei otomane. Acolo, cu curajul şi demnitatea-i cunoscute, a răspuns timp de patru ore în limba turcă, la toate acuzaţiile ce i se aduceau. Apoi, Sinan Paşa l-a lovit pe neaşteptate cu hangherul, iar garda ienicerilor l-au scos afară din cort şi i-au tăiat capul; trupul voievodului român a fost legat de patru cămile şi rupt în bucăţi. După o ultimă rezistenţă eroică, cea mai mare parte a oastei moldovene a fost masacrată iar ţara călcată de tătari pentru pradă. Satul medieval Roşcani a fost ras de pe faţa pământului fiind incendiat de turci. Astfel i-a pierit urma de pe hartă. În 1984, regretatul arheolog român Valeriu Cojocaru, cetăţean ucrainean şi locuitor al Bugeacului, a reuşit să descopere urmele arheologice ale Roşcanilor, pe culmea dealului dintre lacurile Cahul şi Ialpug, pe la sudul căruia trece astăzi şoseaua Galaţi – Reni – Ismail. Pe această şosea, între satele Cartal şi Satu Nou, în punctul numit Podul lui Raşcu, la intersecţia dintre şosea şi un pârâiaş ce se varsă în lacul Cartal, în anul 2004 a fost ridicată o cruce în memoria luptelor, dar mai ales a martiriului voievodului român Ioan Vodă de pe culmea Roşcanilor.Prin faptele sale de arme, prin curajul cu care a ridicat la luptă „ţara” împotriva celei mai mari puteri militare a vremii din estul Europei, Ioan Vodă va rămâne veşnic în galeria celor mai iscusiţi domnitori şi conducători de oşti ai veacului al VI-lea.Măreţia faptelor sale de arme a reţinut atenţia majorităţii cărturarilor vremii. Nenumărate lucrări apărute în limbile latină, polonă, germană, italiană, franceză, rusă subliniau pe de o parte vitejia voievodului şi a oştenilor săi, pe de altă parte sfârşitul său tragic.Dintre istoricii români, o atenţie cu totul specială a acordat domniei şi mai ales rezistenţei antiotomane a marelui voievod, Bogdan Petriceicu-Haşdeu. Acesta, în 1865, referindu-se la domnia lui Ioan Vodă scria: „ Vitejia sa personală a fost exemplu pentru oştile ce apărau libertatea ţării. În grelele ceasuri de la Iezerul Cahul, participarea directă a Voievodului şi hotărârea sa neclintită au ştiut să restabilească în câteva rânduri soarta diferitelor etape ale bătăliei”.Prin lupta dusă împotriva Porţii Otomane, Ioan Vodă s-a impus, mai întâi oamenilor epocii sale, apoi istoriei, prin vitejie numele său devenind cunoscut în întreaga Europă.
Comandor (r), prof. univ. dr Jipa Rotaru
