http://www.scribd.com/doc/56757701/Revista-Arheologica-2010-Vol-VI-N-1
REVISTA ARHEOLOGICA
Serie noua_vol.VI nr.1
Chisinau 2010
In memoriam
La 12 ianuarie 2010 s-a stins subit din viata Valeriu M.Cojocaru-profesor,istoric si etnograf,arheolog,scriitor, om plin de viata, har si optimism.
Valeriu Cojocaru s-a nascut in 1957 in satul Novoselskoe(Satu Nou),raionul Reni,regiunea Odesa din Ucraina intr-o familie de tarani.Dupa absolvirea scolii medii din satul natal este admis la facultatea de limbi straine a Institutului Pedagogic din Ismail cu specializarea-limba franceza,care mai tarziu a stapanit-o foarte bine. Din 1979 dupa obtinerea diplomei lucreaza ca profesor de limba franceza in scolile din regiunea Jitomir din Ucraina unde a fost trimis in urma repartizarii. A insusit limba ucraineana si vorbea numai rau decat in franceza.
In 1981 revine in Reni si Satu Nou,unde se intalneste cu numerosi arheologi din Odesa care au facut in acea perioada sapaturi arheologice in raionul Reni. Din acest moment in viata lui se deschide o noua fila neintrerupt legata de Istoria si Arheologia Dunarii de Jos. El activ ajuta arheologii care faceau sapaturi in santierele de constructii de-a lungul malurilor a lacurilor Ialpug si Cahul. In paralel conduce clubul de istorie si etnografie “Istros” pentru elevi si tineret din regiune, lucreaza ca director al Muzeului raional de istorie si etnografie.
Impreuna cu elevii,membrii clubului “Istros” au intreprins o serie de cercetari a monumentelor de istorie si arheologie din sudul Basarabiei. Mai multe descoperiri noi: monete vechi, bijuterii, obiecte de ceramica din polisuri ( orase-cetati grecesti) ca la Cartal si Satu Nou, au completat colectia a muzeelor de istorie din Reni si a Muzeului de Arheologie din Odesa de pe langa Academia de Stiinte din Ucraina.
In afara de cercetarile istorice si arheologice si cautarea datelor biografice a personalitatilor din regiune,membrii clubului “Istros” sub conducera lui Valeriu Cojocaru se ocupau de amenajarea ecologica a zonelor limitrofe Deltei Dunarii, au sadit copaci,curatau afluentii,hraneau pasarile si animalele salbatice care traiau in delta. Dunarea inferioara intotdeauna a atras atentia cercetatorilor atat a istoriei antice cat si celei contemporane a regiunii sud-vestice.
Avand in vedere interesul deosebit si faptul ca din orasul Reni au provenit personalitati stiintifice marcante cum a fost prof.dr.istorie Aristide Dovatur si Alexandru Deutsch- prof.dr. astronomie, Valeriu Cojocaru bazat pe un entuziasm personal a organizat si desfasurat trei conferinte internationale tematice.
Tema conferintelor din 1989,1991 si 1997 a fost “Istoria,arheologia si ecologia Dunarii de Jos".
La lucrarile conferintei au participat savanti din Ucraina, Rusia, Romania, Moldova, Bulgaria, Serbia, Polonia. Au vazut lumina tiparului o serie de materiale despre problemele regiunii, dar si despre teritoriul sud-estic a Europei legate intr-o masura ori alta cu Dunarea de Jos. Valeriu Cojocaru este autorul a mai mult de 38 lucrari stiintifice consacrate numismaticii,arheologiei si toponimiei.
Cele mai importante dintre lucrari sunt consacrate cercetarii trecerii(vadului) antice Oblucita peste Dunare de langa Satu Nou,epigrafiei romane referitor la acest sector si valul interfluviu Nistro-Danubian. Valeriu Cojocaru, coautor cu prof.dr.Pyotr O.Karyshkovskij-Ikar a publicat un monument al epigrafiei consacrat lui Jupiter de la centurionul Marcus Aurelius din prima Legiune Italica, gasita in peninsula Satu Nou, langa ramasitele drumului roman. Aceasta inscriptie dovedeste ca pe malul sud-estic al lacului Cartal in primele secole ale erei noastre se afla un punct de fortificatii,care servea la acoperirea si protectia vadului de la Dunare si intra in limesul Dunarii de Jos. Prezentarile lui Valeriu au starnit un interes deosebit la toate simpozioanele numismatice care au avut loc in Chisinau in anii 1990-2000. Una din ultimele publicatii se referea la istoria cercetarii valurilor Traian. In 2004 impreuna cu elevii sai din clubul “Istros”au facut sapaturi in valul de langa Cartal(Orlovka).
Lucrarile lui au fost publicate in reviste stiintifice din Ucraina, Moldova, Romania.
Mult timp Valeriu a studiat toponimica sudului Basarabiei, dar din pacate moartea subita a autorului n-a permis publicarea lucrarii. In afara de toate acestea,Valeriu era un autor constant al multor articole din ziarele locale si republicane, unde publica mici eseuri istorice,despre activitatea etnografica a clubului, istoria denumirii satelor Bugeacului, mici povestiri din biografia consatenilor dar si din cea personala, de multe ori pline de un umor nativ si “putin piper”.
In acelas timp povestirile lui erau pline de tristete si lirism. O serie de povestiri si eseuri au fost publicate in Romania,in culegerea“Vagonul Basarabia ratacit in stepa sudica”(Dacia,Cluj-Napoca,2001) alaturi de publicistica,proza artistica si versuri scrise de autori romani din regiunea Odesa. A avut o colaborare productiva cu ziarul de limba romana “Concordia” care se publica in regiunile Cernauti si Odesa.In ultimii ani a condus neintrerupt Centrul de tineret pentru turism,istorie si etnografie a raionului Reni. Acestea sunt datele incomplete biografice. In realitate a fost un om agitat,vesnic cautand ceva,un om nelinistit. Asadar in povestioara sa despre arheologi “Regiunea sudica” cu inerentul sau umor scria: “ Pe noi toti ne-a unit pasiunea comuna catre noi descoperiri, la fel cum pentru vin si votca, iar pentru mine in speta – catre vin, asa cum autorul acestor randuri e din partea vinului.”
Nu mai putin pasionat era de sexul feminin, fiind cu un temperament exploziv demn de un Casanova modern. Valeriu des si fara scapare se indragostea, dar in acelas timp avea o sotie iubitoare Valentina si o familie prietenoasa cu trei copii. In afara de pescuit,istorie si arheologie, lui ii placea tehnica, permanent asambland si dezasambland automobile si motociclete cu piese luate la mana doua si chiar mergea cu aceste vehicole. Ii placea sa construiasca ridicand niste pereti ciudati din piatra, caramida, fragmente de ceramica, sticle goale si acumulatoare de motociclete, garduri din butoae desfacute. In curtea sa din Satu Nou a ingropat in peretii de caramida cinescoape de la televizoarele vechi cu lampi. Valeriu Cojocaru a iubit copiii si avea un talent pedagogic remarcabil care se manifesta din plin. Vorbind la figurat, Valeriu avea capacitatea sa atraga copiii din sat pentru realizarea oricarei idei indiferent de dificultatea ei, deseori idei aventuriere, care in final prindeau viata. In expeditie, la conferinte dar si in discutii il simteai vesel si cu buna dispozitie, fiind neobosit in diverse prostii si mistificari. Mai stia si o multime de poante si bancuri hazlii, chiar daca cateodata “sarea calul”. Nu toti “gustau”gluma lui, multi il considerau un om neserios, cineva se supara sau chiar certa cu el. Cineva il ura,altul il iubea. E adevarat, ca sa te superi serios pe Cojocaru nici nu se putea. Cu plecarea lui ceva ne lipseste. Au ramas planurile si ideile nerealizate, la sfarsit de drum nici viata personala nu mai era la fel, ceva il framanta mereu si undeva era dus. Posibil ca, Valeriu a simtit semnele acelei cumplite boli,care la smuls dintre noi si incerca pe “ultima suta de metri” sa mai faca ceva. Lasa un lucru si se lua de altul, lasand imediat si acest lucru incepand ceva cu totul contrariu. In sfarsit s-a calmat,prea devreme, inoportun, absurd si pe neasteptate. Poate ca acolo in ceruri a devenit foarte plictisitor si singuratici si l-au chemat pe el...
Serghei Agulnikov Chisinau
A tradus Anatolii Cocos
