Esti aici: Home › Acasa › Acasa

Acasa


 

 
 Stimati consateni!
Bine ati revenit in Satu-Nou!

De Florii 2014 incepem publicarea primelor materiale despre celebrul basarabean Constantin Frumuzache din Barta ,un mare arhitect in Romania postbelica. O parte din vilele lui Nicolae Ceausescu au fost construite de Zache asa cum era cunoscut in lumea architectilor din Romania.  Fratele lui este fostul profesor de muzica si primul director al Scolii muzicale din Satu-Nou Ion Frumuzache,cunoscut de cea mai mare parte a satnoienilor. Despre povestea tulburatoare acestei personalitati veti putea citi pe site-urile satelor Satu-Nou si Barta.
Anatolii Cocos
 
                       Mari personalitati basarabene
Frumuzache a fost cel mai valoros om pe care l-am cunoscut
                                                                                    Gheorghe Dorin,architect
 
DESPRE ARCHITECTUL CONSTANTIN FRUMUZACHE
 
Intre anii 1948 si 1954,eram student la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti si un timp am locuit in caminul studentesc Gabroveni. Acolo 1-am intalnit pe Constantin Frumuzache sau Zache cum ii spuneau colegii. Era imbracat modest,purta mustata a la Stalin si uneori canta la chitara sau facea caricaturi.Am aflat ca era basarabean si ca in 1944 se refugiase in Romania de frica rusilor. In 1946 a intrat la Facultatea de Arhitectura,pe care a absolvit-o in 1951 si s-a angajat la I.S.P.R.O.R (Institutul de Proiectare Orase), cel mai important institut de proiectare pentru locuinte si social-culturale din Romania.In 1954,cand am terminat si eu facultatea de arhitectura,am fost repartizat la acelasi institut si am remarcat ca Zache devenise deja о vedeta. Era "vioara intai" in atelierul condus de arhitectul Victor Sebestyen,care se ocupa cu orasul Galati.Deoarece si eu,in afara de proiectarea de arhitectura,faceam si caricaturi,ne-am apropiat,am colaborat si ne-am imprietenit.Uneori eram invitat la el acasa. Se casatorise cu arhitecta Ludmila Cuscenco,fiica arhitectului N.Cuscenco,care provenea dintr-o familie de rusi albi,stabiliti in Romania intre cele doua razboaie mondiale. Atmosfera din noua familie era tipic ruseasca,cu ceaiuri,muzica si mancaruri traditionale. Parea о casatorie reusita,dar n-a fost sa fie asa,caci la un moment dat Ludmila a parasit casa parinteasca pentru inginerul Pavelescu. Mai tarziu,la un pahar de vin,Zache mi-a marturisit ca totul a fost un teatru.In 1958 s-a transferat la Institutul de Proiectare Carpati,care apartinea de Gospodaria de Partid.In paralel a avut si activitate didactica la Institutul de Arhitectura Ion Mincu,la catedra profesorului architect Pompiliu Macovei. Intre timp s-a casatorit cu Cornelia Sucu,arhitecta tot la Institutul Carpati.Zache a fost un pasionat proiectant de arhitectura si a realizat о serie de proiecte valoroase: centrul orasului Galati,Casa de Cultura Buzau,Casa de Cultura Colibasi,Centrul Magurele,Complexul U.G.S.R.,Predeal,noul sediu al Institutului Carpati,Ambasada Romaniei la Ankara, о serie de vile de protocol ale lui Nicolae Ceausescu la Snagov,Rasca,Covasna si Azuga.
 Privind in urma,cu maxima luciditate si obiectivitate,sunt convins ca arhitectul Constantin Frumuzache a fost cel mai valoros om pe care l-am cunoscut: inteligent dar si modest, sensibil si multitalentat (architect,caricaturist,muzician si povestitor remarcabil) cu un deosebit simt al umorului,simpatic si generos,fiind apreciat si admirat de catre toate persoanele cu care venea in contact. Din pacate destinul i-a oferit cateva surprize neplacute: refugiul din Basarabia,divortul din prima casatorie,cancerul si in final holera care l-a rapus.Iar anii vor trece si poate in satul Barta,un bunic,la vreme de seara,va spune nepotului о poveste: a fost odata,in satul nostru un copil cuminte si talentat pe care-l chema Costica si care a avut о copilarie fericita,dar cand a implinit 18 ani,a venit razboiul si a fugit in Romania de frica rusilor…        
Nepotul a adormit si bunicul s-a oprit din povestit si a ramas pe ganduri...

Architect Dorin Gheorghe
Bucuresti,2014
 
                  
 ARCHITECTUL CONSTANTIN FRUMUZACHE
Acest articol este scris in baza marturiilor Verei Bals (Sofroni), ale lui Serghei Frumuzache si si ale colegilor de breasla ai lui Constantin Frumuzache.
     Contributia esentiala la creionarea  portretului renumitului arhitect au adus-o vechii sai prieteni si colaboratori. Printre colaboratorii apropiati  a lui Zache se numara arhitectii Gheorghe Dorin, Militza Sion si Nicolae Vladescu, inginerul Lazar Dorin s.a. Toti i-au fost multi ani la rand alaturi si cunosc multe detalii din viata si activitatea maestrului. Toti acesti meseriasi in arta frumosului-- arhitecti si ingineri, trecuti de prima tinerete-- au gasit cele mai frumoase cuvinte la adresa maestrului Zache, cum ii spuneau, folosind respectivul diminutiv. Pentru multi dintre arhitecti Zache a fost indrumator sau profesor.Pe masura ce inaintam cu acumularea materialelor despre eroul nostru, se alaturau  alti protagonisti, nu mai putin interesanti, si fiecare dintre ei varsa o noua lumina, mai deplina, asupra personalitatii sale.Multumiri apropiatilor si rudelor lui C.Frumuzache, care ne-au pus la dispozitie fotografii si alte materiale.  
    Radacinile...
      Constantin Frumuzache, fiul lui Nicolae si al Mariei, s-a nascut la 2 februarie 1926, in satul Barta, judetul Ismail. Pe Nicolae Frumuzache, tatal viitorului arhitect, il cunostea tot satul drept Colea Lupu. Familia Frumuzache era una dintre cele mai instarite din localitate. Pe langa proprietatile pe care le detineau, mai aveau si o nava de pasageri cu care navigau pe lacul Ialpug si Dunare, de la Barta spre Satu-Nou si Ismail. Istoria acestei nave reprezinta un subiect aparte, la care vom reveni in mod special si neaparat.Nu intamplator Costica Frumuzache, inca din copilarie, va purta in suflet pentru toata viata dragostea pentru delta si locurile pe unde a copilarit.Costica a avut trei frati: Elena (n. 1920), Catea (n.1922) si Ion (n.1932). Toti  au vazut lumina zilei in Barta. Scoala primara de 4 ani a absolvit-o la bastina, apoi si-a continuat studiile la gimnaziul si liceul din Reni. De acolo, in scurt timp, s-a transferat la liceul de baieti din Ismail.Printre colegii de liceu de acolo a fost si prietenul sau Vanea Chirila, care ulterior a devenit unul dintre cei mai celebri gazetari sportivi din Romania. (Vezi Almanahul „Sud-Vest” , nr. 6 (11), din iunie 2013, p. 4, articolul „Condeiul din Ismail”).
 Din august 1944, cand toata Basarabia se astepta a fi reocupata de rusi, o buna parte din basarabeni se refugiaza in Romania. Printre ei a fost si Costica Frumuzache. Conform spuselor lui Nicolaie Vladescu, astazi cunoscut arhitect din Romania, Costica a fost repartizat la liceul din Buftea, in suburbia Bucurestilor.
 Studiile
     Dupa absolvirea liceului, in 1945, a incercat sa intre la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti, dar n-a reusit in primul an. Devine student al acestei facultati in  1946. Din anii de studentie s-a ales pentru toata viata cu diminutivul Zache.De la refugiu si pana la admiterea la facultate a trait in conditii materiale foarte grele, informatie confirmata de toti cei care l-au cunoscut. In 1951 absolveste facultatea de arhitectura. In acele vremuri de dupa razboi, grele pentru toti romanii, Costica a gasit un sprijin important la rudele refugiate in Romania. Venea adeseori la Niculitel, in judetul Galati, unde locuia matusa sa, Dochia, si unchiul Petre Stamate. Venea in vizita in perioada de vacanta, cand era student, si matusa ii mai cosea cate o pereche de pantaloni, sau altceva. Unchiul Petre era din Satu Nou,  iar matusa era din Barta, sora tatalui lui Zache. In anii de dupa refugiu mai mergea in delta la o familie care l-a ajutat foarte mult, practic l-a salvat de foamete. Acesti oameni  i-au intins o maina de ajutor. O stiu mai bine  ca altii Aneta, din Tulcea, si Mioara, din Niculitel, judetulGalati,verisoarele lui Costica. Pentru a-si castiga  bucata de paine, canta la chitara din casa-n-casa, ca un muzician ambulant, lucra sofer la Gara de Nord. Din momentul cand a intrat la facultate i-a fost mai usor. Anii 1944-1946, insa, i-au marcat greu sanatatea. Posibil, din acea perioada a ramas cu ulcer gastric care mai tarziu s-a malignizat. Era cunoscut ca un impatimit consumator de cafea si  un fumator inrait.
 
 Casnicii nefericite...
       Si viata personala i-a fost marcata din greu. A fost casatorit de doua ori. Cu Ludmila Cuscenco (1928—2011) s-au cunoscut in perioada de studentie, la facultatea de arhitectura. C. Frumuzache a absolvit-o in 1951, iar ea-- in 1953. Familia Ludmilei era compusa din parintii ei si o matusa, sora mamei sale. Tatal Ludmilei, N.Cuscenco, era un intelectual rafinat, arhitect de profesie si provenea din rusii albi, refugiat din Rusia bolsevica.Sotia sa a fost grecoaica si a locuit o buna vreme la Chilia, in sudul Basarabiei. Acolo, in anul1928, s-a nascut si fiica lor, Ludmila. După absolvirea facultăţii, Zache se căsătoreste cu Ludmila si schimba locuinta din caminul studentesc in casa socrilor din centrul Bucurestiului. Se integrase bine in familia Cuscenco, dar ulterior relatia s-a naruit. Aceasta casatorie i-a facut viata  mult prea agitata si, poate, nefericita. Casnicia a durat in jur de 10 ani. Secretul controversei a fost relatia nepotrivita dintre ea si inginerul C.Pavelescu. Cand nu s-a mai putut, Ludmila prima a parasit casa parinteasca in favoarea lui Pavelescu. In scurt timp si Zache a parasit casa socrilor. Sotii Cuscenco nu acceptase gestul fetei lor si au fost de partea lui Zache. Nici Ludmila n-a avut o viata fericita cu inginerul Pavelescu, dar lipsa copiilor a cantarit mult in destramarea relatiei cu Costica. Zache a acceptat situatia cu demnitate. Explicatia este ca toti acesti oameni erau de o mare calitate sufleteasca si nu-si permiteau lucruri scandaloase, trecand peste prejudecati. Dupa cum marturiseste prietenul din anii de studentie, Dorin Gheorghe, relaţiile lui cu Zache erau foarte apropiate şi era frecvent invitat la el, in casa socrilor. Acolo a cunoscut o atmosferă  tipic rusească, cu mâncăruri specifice, cu muzică şi persoane elevate. In aceasta casa se respectau cu sfintenie traditiile rusesti. Socrul lui C. Frumuzache a facut parte din echipa de arhitecti care a contribuit la constructia cladirii Ministerului de Interne din Bucuresti in perioada interbelica. Ludmila divorteaza ulterior si de C.Pavelescu. A avut copii numai cu al treilea sot. A decedat in anul 2011, in Bucuresti.
 ...Dupa divortul cu Ludmila, Zache si-a continuat activitatea in cadrul institutului, la I.S.P.R.O.R (Institutul de Proiectare Orase). N-a stat prea mult singur. In institutul unde lucra, in scurt timp, a cunoscut-o pe Cornelia Şucu (1939-2012), angajata  desenatoare. S-a căsătorit cu dansa, mai tânără  decat el cu 13 ani.  O pregătise pentru facultate şi, în final, ea deveni architectă in anul 1966. In 1951 C.Frumuzache s-a preocupat de restabilirea cladirilor de patrimoniu si de proiectarea unui cartier nou in Galati. Cornelia a relizat  proiectul de reconstruire a orasului sub indrumarea lui Costica. Căsătoria a doua posibil să fi fost mai inspirată, dar nici din acea relatie Zache n-a avut copii. Au locuit in Bucuresti, in Drumul Taberei, langa Favorit. Cornelia Sucu era nascuta la 7 aprilie 1939 si a decedat in seara de 7 martie 2012.
 Cazul “Frumuzache”
      De casa parinteasca n-a uitat niciodata. Pentru prima oara, dupa refugiu, vine in satul natal in toamna anului1957.Vine cu sotia sa, Ludmila Cuscenco, in calitate de nas la nunta fratelui sau, Ion, care se casatorea cu Eugenia. La nunta a venit din Bucuresti, unde locuia. Cat s-a aflat in Barta, conform spuselor lui Serghei Frumuzache, a mai facut cateva picturi in biserica satului. Dupa nunta a hotarat sa treaca granita U.R.S.S. pe la Ismail, dar acolo granicerii l-au retinut si l-au trimis la Odesa. Nu se astepta la o astfel de intorsatura. La Odesa au aparut foarte multi “petitori” din Kiev si din Odesa cu propunerea sa ramana in aceste orase ca arhitect (datorita valorii lui profesionale) .Colea Frumuzache, taica-sau, a plecat  atunci de urgenta la Ambasada Romaniei de la Kiev (mai tarziu Ambasada a fost transferata in Moscova) sa informeze ambasadorul Romaniei despre situatia creiata. Ludmila nu era de acord sa ramana in U.R.S.S, si intrase in panica,  la gandul ca ar putea sa ramana in tara lui Stalin. Banuia ce i se putea intampla ei, ai carei parinti au fugit de bolsevici din U.R.S.S. in Romania. In final, diplomatia romana si cea sovietica s-au inteles.  Costica, prin portul Reni, a trecut spre Galati, cu un vas de pasageri. De atunci  n-a  venit la Barta vreme indelungata. A mai poposit  in U.R.S.S. in 1975 si 1979, cand s-a vazut cu o parte din rudele de  la Chisinau. Atunci i-a fost frica sa revina in satul natal. A calatorit mult prin alte tari.   Odata, cand se intorcea  de la Tokio spre Moscova, Constantin l-a intalnit la bordul avionului pe marele sahist Kasparov, chiar a si jucat cu el o partida. Costica n-a fost membru de partid si nici nu-si dorea sa fie membru al partidului comunist din Romania, in schimb avea toate volumele lui Lenin in biblioteca sa si le citise pe toate.
 Din amintiri...
 (Amintirile fostilor colegi, Dorin Gheorghe si Militza Sion. Din interviul realizat pe 1 iunie 2013)
  “Zache era un neîntrecut si remarcabil povestitor, încântându-ne cu amintiri din liceu sau din alte ocazii. Aveau mare haz povestirile lui din perioada liceului de la Ismail. Avea simtul umorului, iar cand povestea ceva --mureai de ras. Pe de alta parte, la sedinte, cand lua cuvantul, avea mari emotii si se descurca mai greu. In fata salii era alt om. Poate si de aceea n-a avut functii politice ca nu reusea in fata salii sa fie orator. Era talentat: în studenţie cânta la chitară în orchestra lui Grigore Kiazim, un cunoscut instrumentist in tara si strainatate. În I.C.S.O.R. (Institutul de constructii si studii a oraselor din Romania) era vedeta institutului. Fiind bun grafician, era solicitat pentru prezentări de proiecte. Excelent caricaturist, cu simţul umorului şi cu capacitatea de stilizare, a colaborat la revista Urzica şi la diferite gazete de perete. Deseori caricaturile mele (D.G.) erau vazute de Zache si el mai adauga mici detalii, ca lucrarea respectiva sa devina mai expresiva, cu mai multa viata. Zache a mai lucrat mult timp cu Pompiliu Macovei (1911-2008), apropiat al tuturor regimurilor comuniste de la Bucuresti. A fost arhitect, adjunct al ministrului de externe, ministru al culturii, profesor la arhitectura. Zache era favoritul lui Macovei, un timp a fost cadru didactic la facultate, la catedra acestuia. Era un foarte bun proiectant de arhitectură, realizând o serie de proiecte: centrul oraşului Galaţi, Casa de Cultură Buzău, Casa de Cultură Colibaşi, Centru Măgurele, Complexul U.G.S.R. (Uniunea Generala a Sidicatelor din Romania) la Predeal, Institutul de Proiectare Carpaţi,  o serie de vile pentru Ceauşescu, la Snagov, Raşca,Covasna şi Azuga, ambasada României de la Ankara. Consider că destinul i-a fost potrivnic: un om atât de generos, atât de corect, atât de sensibil şi atât de talentat a traversat o existenţă plină de accidente, de la refugiu, la discriminări basarabene şi, în final, cancerul şi holera. Rămâne, însă, în amintirea noastră cu părţile pozitive, acel Zache fară egal. De multe ori il visez noaptea, ma gandesc la el si constat ca n-am mai intalnit un om mai valoros ca Zache. In aceasta valoare intra profesionalismul, calitatea umana si sinceritatea prieteniei noastre”-marturiseste Dorin Gheorghe.
        Un episod interesant povestit de nepotii lui Zache, Vera Sofroni si Sergiu Frumuzache, legat de constructia ambasadei de la Ankara. Ei personal cred ca este vorba de ambasada de la Moscova, dar in realitate este despre ambasada de la Ankara. In momentul cand a fost adusa la bun sfarsit  constructia acestei institutii, documentele de finalizare a lucrarilor trebuiau semnate de catre arhitectul C.Frumuzache. Date fiind unele erori in sistemul de incalzire a ambasadei, Zache a insistat asupra inlaturarii lor si a refuzat sa semneze respectivele documente. Ministrul de externe roman  de atunci n-a fost de acord cu Zache in privinta termenelor de remediere a greselilor. Si a fost nevoit sa sosesca singur, din ministerul de la Bucuresti, pentru a semna incheierea contractului.
 De ale sanatatii               
       Anii grei de dupa razboi (din punct de vedere material) i-au afectat mult sanatatea. Zache mai multi ani la rand a suferit de ulcer gastric. Avea 44 de ani cand a facut o hemoragie digestiva superioara, pentru care a fost operat la Spitalul Militar Central Bucuresti. In realitate s-a dovedit a fi un cancer gastric si medicii au luat decizia sa-i indeparteze tot stomacul, dandu-i o sansa pentru viata. A urmat tratamentul clasic cu citostatice, in urma caruia a slăbit foarte mult şi a pierdut din vigoarea care-1 caracteriza. Zache niciodata nu fusese gras, iar dupa operatia de cancer slabise foarte mult, avea vocea stinsa. Era un om darz, de statura normala. A trebuit sa manance tot restul vietii cate putin si mai des. Vara obişnuia să meargă singur în deltă, la Sulina. El mergea mereu in delta si cred ca nu intamplator. Plimbarile prin delta si langa localitatile Isaccea, Tulcea, Sulina il faceau nostalgic. Numai la o azvarlitura de bat erau locurile natale si multe din rudele sale. Peste Dunare, vis-a-vis de Isaccea, era Satu Nou, iar putin mai spre nord, la 6 km,-- satul natal Barta. Din păcate, într-o astfel de vacanţă, în anul 1987, a fost contaminat cu vibrionul holeric. A stat cam 24 ore la Sulina, pentru ca n-a avut cine sa-l aduca in Bucuresti. Acele 24 ore i-au fost fatale: s-a deshidratat rapid si pe 15 septembrie 1987, intr-un spital din Bucuresti, a murit. Zache a avut ghinionul sa faca un cancer la stomac si 19 ani a rezistat, ca pana la urma sa nu moara de aceasta cumplita boala. Se stie ca orice vibrion al holerei, ajuns in stomac, moare in mediul acid al stomacului, dar Zache nu mai avea nici stomac, nici mediu acid.
       Despre arderea sa in crematoriu nu cunoastem detalii. Cine a decis incinerarea lui? Se poate presupune: consilierii lui Ceausescu au recomandat si au stabilit sa fie ars, de unde constatam ca au fost luate toate masurile de profilaxie si cele epidemiologice, pentru a nu se propaga holera. Sicriul  n-a mai fost deschis si era plin de var. Asa se confirma indirect decizia de ardere in crematoriu. Sotia lui, Cornelia, a fost contra incinerarii. Printre romanii celebri incinerati, la numarul 453, il gasim  pe C.Frumuzache. A lipsit pana nu demult in lista anul nasterii sale. Dupa interventia facuta catre  administratorul site-ului, deficienta s-a remediat.
   
  “...Sa plece in Basarabia!”
        Din marturiile lui Dorin Gheorghe si Militza Sion, in 1951, dupa absolvirea facultatii, C.Frumuzachi a fost angajat la I.C.S.O.R. (Institutul de constructii si studii a oraselor din Romania), cel mai important institut de proiectare de construcţii civile din vremea aceea. A lucrat într-un colectiv pentru oraşul Galaţi. Meritul lui Zache a fost apreciat de Consiliul de Ministri al Republicii Populare Romane, prin Hotărârea nr. 281/1963 privind acordarea Premiului de Stat al Republicii Populare Romane pe anul 1962, publicat in Buletinul Oficial nr. 15 din 08.05.1963. La punctul C, aflam de premiul conferit lui Victor Sebestyen si Constantin Frumuzache si inginerului Nicolae Cezar Temelcu, pentru lucrarea "Ansamblul de constructii din centrul orasului Galati". Valoarea premiului-- 30.000 de lei.
 Institutul I.C.S.O.R. intrunea pe atunci arhitectii de elita ai tarii, acolo si salariile erau  mai mari. In 1958, s-a transferat la Institutul Carpaţi care aparţinea de Gospodăria de Partid, iar acea Gospodarie se subordona, administrativ, conducerii tarii. Acolo C.Frumuzache a fost luat "în braţe" de tovarăşul Solomon, unul dintre consilierii cuplului Ceauşescu, şi s-a ocupat, în special, de proiectarea vilelor speciale ale lui Ceauşescu,  fără, insa, a lua contact direct cu acesta. Solomon era foarte influient in comunitatea evreiasca. Zache,fiind basarabean, era socotit om cu probleme. De cate ori trebuia ceva de proiectat, Zache ii prezenta proiectul lui Solomon, iar ultimul-- lui Ceausescu. Elenei Ceausescu nu-i placea de Zache, asa ca prezentarile lucrarilor  erau intermediate de Solomon. Serviciile secrete determinau cine poate si cine nu poate intra la Ceausescu. Cine intra, trebuia sa aiba avizul securitatii. Din cauza ca Zache era basarabean, tovarasa E.Ceausescu nu-l agrea. El nu avea dreptul sa se intalneasca cu sotii Ceausescu. “Cunosc de atunci un anumit individ care era zugravul institutului,-- marturiseste Gheorghe Dorin.-- De fiecare data, la adunarile de partid,  acel individ de origine evreiasca lua cuvantul si repeta:”Tovarasul Frumuzace sa plece in Basarabia!”. Este greu de crezut ca  individul vorbea de capul lui, dar pana astazi nu stiu cu ce il aveau la maina, ce dosar avea Zache”. Pe de alta parte, este bine cunoscut ca imediat dupa razboi, regimului comunist de la Bucuresti i s-a impus de sovietici sa aiba o atitudine ostila fata de toti basarabenii stabiliti in tara. Atitudinea fata de Zache n-a fost o exceptie. Multi erau vanati si trimisi in Basarabia, iar de acolo-- in Siberia. Pe Zache niciodata nu l-a interesat politica. De aici si enigma: cu ce il aveau la maina?  Raspunsul cred ca il gasim in marturiile lui Stefan Coretchi, din Barta, despre tatal lui Zache, pe care va vom oferi-o spre lectura in continuare.
  Anatolii Cocos
 
  
                Nicolae Constantin Frumuzache(Colea Lupu)
  Nu intamplator se spune,ca pentru a intelege prezentul este bine sa cunoastem trecutul. Zicala se potriveste si pentru destinul arhitectului roman Constantin Frumuzache nascut in satul Barta judetul Ismail. Aceasta istorie despre tatal lui C.Frumuzache varsa o raza de lumina asupra trecutului lui Zache,asa cum era numit in lumea arhitectilor,si ne ofera anumite raspunsuri si explicatii la semnele de intrebare puse de apropiatii lui Zache - arhitectii Gheorghe Dorin si Militza Sion. In discutiile avute cu acesti doi remarcabili oameni si prieteni a lui Zache in vara anului 2013 mi-au repetat mai multe ori ca N.Ceausescu “il avea la mana cu ceva pe Zache”. Poate istoria de mai jos ne da raspunsul si rezolva enigma.
Aceasta istorie despre Nicolae Frumuzache,tatal arhitectului Constantin Frumuzache,am auzit-o pe 19 iulie 2013 la Barta. Venisem in sat sa am o discutie cu cineva din primaria satului pentru a gasi un spatiu in muzeul satului in privinta expunerii materialelor despre arhitectul Constantin Frumuzache. Pentru intermedierea discutiei l-am rugat sa ma ajute pe edicul Stefan Coretchii,un coleg de generatie de la facultatea de medicina. Stefan mi-a limpezit de la bun inceput toate grijile mele si m-a informat ca muzeul satului se afla chiar in fosta casa parinteasca a arhitectului Constantin Frumuzache.M-a asigurat ca nu voi intampina probleme in demersul meu. In aceiasi zi am vazut si ce-a mai ramas din casa parinteasca a arhitectului. Ulterior am discutat cu primarul satului doamna Vera Cartaleanu si am gasit o intelegere totala in ce priveste amenajarea unui spatiu in muzeul satului destinat arhitectului Zache.
Stefan Coretchi stiind despre ce doresc sa scriu si ce istorie incalcita incerc s-o descurc mi-a zis:
-Hai pana la mine in birou sa-ti povestesc ceea ce nu stii si poate aceasta legenda te ajuta la ceva. Am ascultat cu mare interes aceasta legenda care banuiesc ca multi ani a circulat prin sat si se refera la Nicolae Frumuzache,tatal viitorului arhitect roman.Nicolae Frumuzache poreclit Colea Lupu era unul dintre cei mai bogati oameni din Barta in perioada interbelica. Povestea incepe cu primul razboi mondial cand un ofiter al armatei imperiale ruse,grav ranit pe patul de moarte, le impartaseste la doi camarazi de lupta si consateni din Barta despre existenta unei comori situate undeva in Barta. Nu stiu unde si in ce loc a imperiului rus a decurs aceasta discutie si confesiune a ofiterului grav ranit.Dupa moartea ofiterului, acesti doi consateni Nicolae Frumuzache si Nicolae Coretchi, au hotarat sa mearga de urgenta in cautarea comorii. Pe drum la un moment dat se opresc amandoi brusc si se privesc ochi in ochi.Fiecare din ei era bantuit de aceleasi ganduri.
-Eu stiu la ce te gandesti spune unul din Nicolae.
-Si eu stiu ca te gandesti sa ma omori,i-a replicat al doilea Nicolae.
-Atunci,pentru siguranta noastra,hai sa mergem pe drumuri ocolite si ne intalnim la comoara. Zis si facut. Consatenii au gasit comoara si au impartit-o frateste in mod egal. Nicolae Frumuzache era bogat si datorita tatalui,dar dupa gasirea acestei comori a devenit si mai bogat.Nicolaie Frumuzache pe langa averea mare care o avea mai detinea si o nava de pasageri cu care naviga pe lacul Ialpug si Dunare de la Barta,Satu-Nou spre Ismail. Poate de aici incolo fiul lui Colea Lupu-arhitectul Zache, a purtat in suflet toata viata dragostea fata de frumusetea deltei Dunarii.
In 1940 la intrarea trupelor rusesti de ocupatie in Basarabia familia Frumuzache nu s-a refugiat in Romania si au ramas in Barta. Dupa reinstalarea administratiei sovietice in Basarabia in august 1944 Nicolae Frumuzache face un gest de bunavointa sau mai degraba poate sa-si cumpere loialitatea fata de regimul de ocupatie si darueste 110 000 ruble pentru constructia unui vas de razboi pe Dunare si inca 2500kg cereale pentru nevoile armatei. Acest gest al taranului Frumuzache a fost rasplatit cu o scrisoare de multumire din partea dictatorului Iosif Stalin. Iata continutul scrisorii catre Stalin.
Moscova Kremlin.Tovarasului Stalin.
Draga Iosif Visarionovici! Sunt Frumuzache Nicolai Constantinovici,un taran din Barta,raionul Reni,regiunea Izmail impreuna cu toata familia mea va multumim cordial,multumim Armatei Rosii si Flotei Maritime Militare pentru eliberarea noastra de ocupantii fascisti. Inspirati de victoriile Armatei Rosii pe fronturile Marelui Razboi pentru apararea Patriei,am donat Bancii de Stat 110 mii ruble din acumularile personale pentru inarmarea Flotei Maritime Militare. Va rugam tovarase Stalin sa directionati acesti bani pentru constructia vaselor de razboi din cadrul Flotilei militare a Dunarii. In afara de aceasta,personal am predat la Punctul de colectare 2500kg ceriale pentru fondul Victoria. Va dorim tovarase Stalin multa sanatate si multi ani pentru binele Patriei noastre. 
Frumuzache Nicolai Constantinovici
Telegrama (raspuns):
Reni,Regiunea Izmail,satul Barta,Frumuzache Nicolai Constantinovici.
Nicolai Constantinovici,primiti salutul si recunostinta Armatei Rosii pentru grija fata de Flota Maritima Militara a URSS.Dorinta dumneavoastra va fi satisfacuta.                                                
05.(?)12.1944г     I.V.Stalin
Articolul poate fi publicat in ziarul regional “Pridunaiskaya Pravda”(decembrie 1944) Adresa: Intreprinderea comunala “ARHIVA OR.IZMAIL” Str.Savithkii nr.67,or.Izmail, Cod 68600
Articolul a fost publicat in 12 ianuarie 1945.

Москва Кремль Тов. Сталину. Дорогой Иосиф Виссарионович!
Я, крестьянин с. Барта Ренийского района Измаильской области, Фрумузаки Николай Константинович со своей семьей, от всего сердца благодарим  Вам, Красную Армию  и Военно-Морской флот за освобождении нас от немецко-фашистких оккупантов. Воодушевленные победами Кр.Армии на фронтах ВО войны мы внесли в Гос.Банк свои личные сбережения -110.000 рублей на вооружение Воен.-Морск. Флота и просим Вас, тов.Сталин, обратить их на строительство кораблей Дунайской военной флотилии. Кроме того, мною сдано на пункт Заготзерно 156 пудов хлеба в фонд Победы. Желаем Вам, тов. Сталин, доброго здоровья и долгих лет жизни на благо нашей Родины.
Фрумузаки Николай Константинович.
Рени, Измаильская область,с. Барта Фрумузаки Николаю Константиновичу.  
 Примите мой привет и благодарность Красной Армии,Николай Константинович, за Вашу заботу о Воен.-Мор. Флоте СССР. Ваше желание будет исполнено. И.Сталин. 05.(?)12.1944г. Это  может быть опубликовано в областной газете  "Придунайская правда". (декабрь 1944г.)
Адрес: г.Измаил 68600.Коммунальное Предприятие "ИЗМАИЛЬСКИЙ АРХИВ" ул. Савицкого, №67.
 
12 января 1945 года газета «Придунайская правда» писала о патриотическом почине крестьянина из села Барта Н. К. Фрумузаки, внесшим НО тыс. руб. своих сбережений на усиление боевой мощи страны.


Scrisoarea se mai pastreaza si astazi la cineva din rudele Frumuzache iar la acel moment donatia lui N.Frumuzache a fost folosita si speculata propagandistic de noua administratie sovietica. Vasul militar cu numele “Nicolae Frumuzache” construit dupa decembrie 1944 a ajuns cu lupte pana la Viena.
Alt eveniment legat de viata lui N.Frumuzache s-a petrecut in 1944,in perioada cand trupele sovietice erau gata sa treaca Nistrul si sa ocupe din nou Basarabia. Operatiunile informative si diversioniste ale sovieticilor s-au intetit pe teritoriul basarabean.In aceasta perioada intr-o noapte au fost parasutati la marginea satului Barta trei diversionisti sovietici. Avionul si parasiutistii din aer au fost vazuti in timpul noptii de mai multi oameni din sat dar si de autoritatile militare germane si romane. Comandamentul german care era cazat in casa lui Nicolae Frumuzache a trimis o patrula de soldati sa captureze parasutistii. Si Colea Lupu s-a grabit sa inhame caii la caruta si a mers in graba in directia unde a presupus ca sunt parasiutistii sovietici. Ajuns la locul parasutarii mai repede decat patrula de nemti si nestiind cum se vor comporta parasiutistii ascunsi intr-o capita de fan,Colea Lupu a trebuit sa improvizeze ceva,sa joace teatru. Cand a ajuns cu caruta mai aproape de capita de fan unde banuia ca sau ascunsi soldatii rusi,N.Frumuzache a inceput sa strige in ruseste la cainii si caii sai. Asta a fost suficient sa nu fie impuscat de soldati sovietici ascunsi in fan si sa intre in dialog cu soldatii.Unul dintre soldati era grav ranit si avea o fractura de glezna. Soldatul ranit a fost urcat in caruta iar ceilalti doi sau culcat alaturi si acoperiti cu fan. La scurt timp a ajuns la fata locului si patrula nemteasca iar cainii patrulei nemtesti au simtit si au inceput sa latre la soldatii ascunsi in caruta si acoperiti cu fan. In acel moment Nicolae Frumuzache le-a spus soldatilor nemti sa indeparteze cainii ca ei latra la ciobanestii lui ce il insoteau. Ajuns acasa,Colea Lupu, i-a ascuns pe soldatii rusi in beciul casei iar sus in casa erau cazati personalul comandamentului german. Cand ofiterul sovietic ranit s-a vindecat au parasit cu totii casa. La scurt timp dupa reinstaurarea puterii sovietice la Barta N.Frumuzache a fost arestat pentru ca facea parte dintre oamenii instariti. In acel moment Manita,sotia lui, a luat scrisoarea de multumire a lui Stalin din decembrie 1944 si a plecat cu trenul spre Moscova in ideea ca va ajunge la Stalin in audienta. Drumul spre Moscova a fost destul de anevoios,trebuia de multe ori sa iasa in gari sa mai castige un ban si sa-si continuie drumul.Maria ajunsa la Moscova a incearcat sa-si elibereze sotul,dar este greu de presupus ca a ajuns la Stalin. Mai degraba a ajuns la NKVD avand in buzunar si scrisoarea de multumire a lui Stalin. Maria le-a povestit amanuntit cum sotul ei a salvat soldatii rusi si a prezentat scrisoarea de multumire a lui Stalin din 1944.La intrebarea de ce nemtii au fost gazdiuti in casa voastra raspunsul Mariei a fost:toti si-au dorit sa stea intr-o casa buna,si sovieticii dar si nemtii.
Intamplarea a facut ca la sediul NKVD s-a prezentat un general al carui fiu ranit a fost salvat de Colea Lupu in Barta. Din discutiile avute intre general si Maria Frumuzache a inteles ca fiul generalului a murit ulterior pe front. Generalul din Moscova,in semn de recunostinta, i-a promis Mariei ca sotul ei va fi eliberat imediat si cand va ajunge la Barta il va gasi acasa asteptand-o la portita. Asa si a fost. Maria a fost ajutata la Moscova cu bani si insotita pana la gara din Ismail. A trait Constantin Frumuzache pana in 1961 iar Manita pana in 1965. In 1980 cand a fost demolata una din casele lui Nicolae Frumuzache se spune ca din hornul casei au zburat o multime de bani vechi romanesti si ca au zburat plutind peste tot satul. Astazi se mai pastreaza o parte din casa veche a lui Nicolae Frumuzache unde este amplasat muzeul satului si o pravalie. Casa este in centrul satului la numai 150m de biserica satului,asezata pe marginea strazii principale a satului. Din acest loc se deschide o priveliste magnifica spre lacul Ialpug,cel mai mare lac din perioada Romaniei Mari. Satul Barta este asezat pe o creasta inalta a malului vestic a lacului Ialpug si de langa casa lui Frumuzache se poate admira toata frumusetea lacului care se intinde pe o lungime de 40 km de la Bolgrad pana la Dunare.Din aceasta scurta istorie a parintilor lui Zache putem presupune si ne da seama,ca cuplul Ceausescu nu era strain de aceasta istorie. Sunt convins ca istoria donatiei banesti pentru constructia vasului de razboi si salvarea soldatilor sovietici de Colea Lupu a ajuns si la urechile lui Ceausescu servind ca motiv de neincredere fata de Zache. Cunoscand trecutul tatalui lui Zache putem intelege anumite lucruri din viata arhitectului.
 
Anatolii Cocos
19 iulie 2013
Acest material mai poate fi citit in revista Sud-Vest:
 https://astraculturalaiasi.files.wordpress.com/2013/12/sud-vest-nr-22.pdf
 
 
 
 Lazar Dorin,inginer

                                        In memoriam
 Sa încerc să scriu despre cel ce a fost pîna de curînd colegul nostru, arhitectul FRUMUZACHE, mi se pare a fi peste puterile mele. Ce poate şti firul de iarbă despre copacul din preajmă-i ? Ce poate face el, decît sa-i asculte murmurul crengilor, povestind despre tainele lunii, despre seninul bolţii şi strălucirea aştrilor spre care şi el tînjeşte? Sa asculte, şi sa spere, ca poate, cîndva, le va putea şi el înţelege sau privi mai deaproape? Stăteam ore în şir în faţa planşetei lui, urmărindu-i munca neîntreruptă. Intr-o astfel de postura "Zache" lucra explicînd. Explicînd tot ceeace concepea. Simţeam сum spaţiul se modelează în mintea lui, prinzînd contururi certe, pînă la cele mai mici detalii şi capatînd atribute funcţionale şi estetice de o rară subtilitate. Ceea ce nu apărea încă pe hîrtia docilă, era perceput de el cu ochii minţii şi susţinut de o gîndire ce avansa mult, în profunzime.Un rezalit, impus de prezenţa unul element structural solicitat, era pe loc integrat în ansamblu, în multiple posibile variante de mobilare şi decorare. Analiza spontană şl rapidă a acestor posibilităţi nu se oprea la formă, ci mergеа mai departe, la materiale, culori, etc.De cînd l-аm cunoscut - şi sînt de atunci aproape trei decenii Zache a practicat o arhitectură pe care aş putea-o numi "totală". Totală, atît prin multitudinea programelor, dar în special prin modul de abordare şl rezolvare al acestora.Daca mă refer doar la arhitectura "de obiect", pornind de la implantarea acestuia în mediul înconjurător, trecînd la compunerea şi echilibrarea volumelor, apoi la rezolvările funcţionale, împinse pînă la ultimul amănunt, la grija permanentă pentru relaţia interior -exterior, continuînd cu finisaje, decoraţii, în multe cazuri şi mobilier, totul, dar absolut totul era analizat cu migală şi se materializa pe hîrtie în sute de desene.Cercetînd oricare din proiectele lui,rămîi uluit de imensul volum al detaliilor. Aceasta pentrucă nimic nu rămîne la întîmplare, totul era gîndit şi rezolvat în cele mai mici amănunte, printr-o adevărată muncă de sisif. O muncă constantă şi ordonată, fără aparentă grabă, dar foarte productivă, pentrucă era continuă, fără răgaz.De multe ori l-am asemuit cu un vapor ce înaintează încet, zi si noapte, fără popasuri si deaceea, cînd deodată îţi aminteşti de el, constaţi cu surprindere ca a ajuns departe, foarte departe...
Atributele constante ale arhitecturii sale sînt căldura şi umanismul pe care acesta le degaje. Nimic exagerat, nimic gratuit, nimic care sa epateze prin falsă grandoare, totul echilibrat şi la scară umana. Deşi modul său de exprimare se caracterizează printr-o mаге bogăţie de mijloace, în pofida sărăciei de materiale cu care sîntem adesea obligaţi să realizam, în arhitectura lui nimic nu e de prisos totul îşi află corecta justificare, într-o deplină unitate şi armonie între "parte" şi "întreg".
Arhitectul Frumuzache a fost prin excelenţă un practician al meseriei, dar, cunoşcîndul mai bine constatai că toate rezolvările atît de fireşti, izvorau dintr-o vastă cultură şi o bogată pregătire teoretică. O teorie cu multe elemente personale, profund susţinute si argumentate logic, prin gîndire proprie.
Ca inginer de structuri, cooperarea cu el era deosebit de plăcută, facilă şi fructuoasă, atunci cînd reuşeai să-i cîştigi deplina încredere, trudindu-te doar să răspunzi exigenţelor lui privind ataşamentul faţă de lucrare, ampla detaliere şi.... încadrarea în termene!. Plăcută şi facilă, pentruca toate dezideratele structurale erau analizate cu răbdare şi, în final, îşi găseau rezolvări fericite, nebănuit de corecte. Aceasta se datora unei intuiţii deosebite a echilibrului spaţial, a repulsiei faţă de rezolvările false sau forţate, a grijei deosebite pentru "firesc" şi "adevărat". De aceea orice proiect, orice construcţie realizată de el, poate constitui un veritabil curs, nu doar de arhitectură, ci un adevărat curs de construcţii. Pentrucă arhitectul Frumuzache nu a fost doar un mare arhitect, el a fost mai mult, a fost un mare constructor.Astăzi, cînd arhitectul Frumuzache nu mai e printre noi, părăsindu-ne pe neaşteptate şi atît de timpuriu, cuvine-se să purcedem la inventarierea imenselor lui realizări, precum şi a zestrei bogate pe care ne-a lăsat-o, atît ca profesionist desăvârşit, dar şi mai cu deosebire ca оm între oameni. O zestre de calităţi сum rar se pot înmănunchia: perseverenţa, devotament, dragoste, ataşament, abnegaţie, altruist şi mai presus de toate, o imensă, imensă modestie.
Să încercau ca macar асum sa "furăm" cîte ceva din tainele meseriei sale, pe care a iubit-o atît de mult.Să încercai să culegem şi pentru noi cîte ceva din calităţile care au rodit atît de bogat în el.Sînt convins că Zache, cu imensa lui generozitate, aidoma cireşului lui Blaga, ar spune:
 
Las’să vina să culeagă,
Zestrea mea rămîne-ntreagă.
Stelele deasupra mea,
Nimeni nu mi le-o fura.
 
 
1987
Ing.Lazar Dorin ,inginer structuri.
A lucrat cu Frumuzache 30 de ani la ISCAS si Institutul Carpati.
 
 
Inginer Lazar Dorin. Cum l-am cunoscut pe Zache.
 
Revenisem de la 1 noembrie 1966 in ICSOR-Institutul de Constructii si Sistematizare a Oraselor-unde mai lucrasem in 1956-1957,imediat dupa absolvire. Desi Zache-asa cum ii spuneam apropiatii arhitectului Constantin Frumuzache –lucra in acelas institut si cu toate ca dupa nume si infatisare il stiam inca din 1959,ani de-a randul nu am avut prilejul sa schimbam nicio vorba.Dar aceasta nu-i un lucru de mirare intr-o unitate cu sute de angajati,mai ales ca atelierul de structuri,unde-mi desfasuram activitatea,lucra in acei ani cu precadere spitale si deci legaturile directe erau cu arhiectii din atelierele de acelas profil.Primul contact direct a fost cu totul intamplator,dar si neobisnuit incat cred ca merita a fi relatat.Era,cred prin anii 1965 sau 66 intr-o dupa amiaza,mult dupa terminarea orelor de program,cand,in birourile aproape pustii,mai zaboveau doar impatimitii meseriei,sa-si puna ordine in ganduri si idei,bucurandu-se de linistea necesara unei activitati cu adevarat creeatoare. Cautand o cu totul alta persoana am patruns intr-un atelier unde numai Zache manuia teul si echerul deasupra unei planse enorme,ce acoperea intreaga planseta.Era tare “muncita” acea planse,asa cum se vedea dupa multele stersaturi si reveniri. La intrarea mea a interupt o clipa lucrul aruncandu-mi cu capul putin rasucit o privire intrebatoare pe de asupra ochelarilor. Cum macar nici nu batusem la use,a trebuit sa-mi explic prezenta.
-Cautam pe domnul architect….
Cu vocea lui domoala,calda,o voce “asezata” mi-a raspuns plecandu-si iar privirea spre planseta si reluandu-si lucrul:
-Dupa cum vezi n-ai avut noroc. Fiindca facusem deja cativa pasi spre el,am putut sa observ mai bine desenul la care trudea. Era un partiu la scara mare 1:50 realizat cu preponderenta din hexagoane legate cu alte suprafete poligonale,dar in care nu gaseai nici macar un unghi drept. In cel mai mare dintre hexagoane trona o sala de spectacole,asa cum reesea din sirurile de scaune si din prezenta scenei din fata. O asemenea rezolvare nu mai vazusem si nu-mi inchipuiam a fi posibila;iar dupa cateva clipe printr-o asociere de idei mi-a scapat fara voie o soapta:
- Hotel.
Prinzand-o din zbor Zache si-a ridicat capul aruncandu-mi o privire nedumerita care cerea explicatii.
-Vad eu bine ca este un teatru,am zis,sau mai de graba o Casa de Cultura,dar mie mi-a amintit de un hotel.
Si mai intrigat de cuvintele mele,Zache si-a scos ochelarii,s-a indreptat in scaun si ma privea total nedumerit.
-Tu nu esti inginer,nu lucrezi la Spoiala?(Laurentiu Spoiala era numele sefului meu de atelier).
-Ba da.
-Atunci cum….hotel? Ce hotel?
-Hotelul cu firma “La Wilhelm cel Mare” am raspuns surazand,ceea ce i-a sporit desigur nedumerirea,dar in acelasi timp,i-a starnit si curiozitatea,pentruca scotand din servieta un sandvis dupa ce musca din el zice:
-Stai jos si fa-ma sa pricep.
M-am asezat pe scaunul de langa planseta.
-Am sa incerc sa va explic: In primul razboi mondial,in timpul refugiului din Moldova,in acele triste zile cand si armata si o buna parte a populatiei erau ingramadite in acel colt de tara sub presiunea trupelor germane,care desigur si ele sangerau dupa anii de lupta, poetul Ion Minulescu aflat in refugiu la Iasi,afirma ca a citit intr-o gazeta,ca undeva intr-un oras din Gemania,un hotel care avusese prilejul sa petreaca cateva zile,fusese transformat in spital.
-In spital?
-Asa pretinde poetul,nu putem fi siguri,poate ca nu-i decat o plazmuire a mintii lui. Ceea ce conteaza este ca acest fapt,real s-au nu,i-a prilejuit o “miniatura”poetica pe care a intitulat-o “Undeva”. Mi-a placut si cum am obiceiul sa i-au cu mine ceea ce-mi place….iata inceputul:
Hotelul cu firma “La Wilhelm cel Mare”
Din indepartatul oras teatru,
Cu Sfanta Maria deasupra intrarii,
Scaldata-i lumina a opt lampadare,
Hotelul cu holul perfect he-ha-gon…(si la aceste cuvinte degetul meu s-a plimbat pe cele sase laturi ale salii de spectacole).
Cu o inima “lamurita” si inghitind prima imbucatura,ma indemna:
-Stii mai departe?
La raspunsul meu afirmativ exprimat printr-o miscare a capului,indemnul lui de a continua a fost in aceiasi maniera:
Hotelul cu holul perfect hexagon
Si geamuri rotunde si-albastre…
Prin care,
Odata cu visele noastre…
Patrunde lumina inserarii
Pe mobile negre si triste de nuc
Si vechi ilustratii tiate din”Jugend”
Cu nimfe de Bockliu si statui de Stuck,
Hotelul in care trait-am o vara
Aceea minunata si dulce povara
Citindu-i pe Heine si Nietzscke,tradusi,
Ca doua viori sub acelas arcus
In limba-n florata si-n stilul sever,
O limba-in pletita din sfarcuri de bice
In care pe vremuri scrisese….Voltaire,
Pe care-l citise si Heine si Nietzscke….
Hotelul acela -citesc in jurnal-
Azi este spital.
Spital! Gazda mortii
Cu “Crucea Genevei”chiar deasupra portii.
 
Hotelul cu holul perfect hexagon
Din indepartatul oras teuton,
Azi este salasul defunctilor vii
Ce-si mangaie ghiara de vultur, crispata,
Pe uniformele lor cenusii,
O”Cruce de fier” castigata
Cu sange pe front,
Si acum spalata
Cu trei picaturi de eter.
Hotelul! Aceiasi intrebare-eterna
Spitalul! Aceiasi prevestire trista.
Hotelul cu firma “La Wilhelm cel Mare”
Azi nu mai exista.
 
Au urmat cateva clipe de tacere,dupa care:
-Foarte frumos! Mai ales ca tu nu“spui”versurile,le interpretezi.Imi amintesc si eu din Minulescu:
Pornira cele trei corabii
Spre care tarm le-o duce vantul?..
 
Apoi coborand privirea pe planseta a continuat.
 -Te-a socat hexagoanele mele?
-E mult spus “socat”. Mai degraba mi-au starnit curiozitatea. Dar nu credeti ca versuri ca:
Pornesc cu panzele umflate  
Ca niste sanuri de femeie…ar fi putut fi socante pentru societatea noastra din 1908? Si totusi n-a fost asa caci Minulescu desi promova o poezie noua,necunoscuta la noi,a fost de la inceput acceptat fara rezerva.
Zache mi-a aruncat din nou o privire.
-Aici putem intra intr-o discutie lunga – de care am inteles ca nu prea avea chef. Totusi a adaugat cateva idei pe care le-as rezuma astfel.
“Avem datoria sa nu dam cu tifla vechilor traditii din care ne tragem seva,dar asta nu inseamna sa ne cantonam in imobilism sa nu cautam si alte moduri de exprimare sau de abordare a problemelor a problemelor pe cari le ridica activitatea fiecaruia”.
Mi-am luat ramas bun si am parasit biroul. Pe cand inchideam usa m-am auzit strigat.
-Lazar!
Am redeschis-o.
-Sa mai treci pe aici.
 
Desi in urmatorii ani am mai schimbat adesea cateva cuvinte,nu am avut ocazia sa colaboram in cadrul unui proiect. Aceasta avea sa se intample mai tarziu in anii “70” si “80” in cadrul Institutului de Proiectare Carpati, la cateva obiecte din cadrul Institutului de Fizica Atomica din comuna Magurele:locuinte,centrul commercial,hotel.
 
Ing. Lazar Dorin
 2013
 
Militza Sion,architect 
Intalnirea  cu C.Frumuzache s-a produs la scurt timp dupa terminarea facultatii si o consider o mare sansa pentru cariera mea de arhitect.Am lucrat cativa ani impreuna incepand din 1966,lucrarea cea mai importanta la care am colaborat fiind  casa de cultura din Buzau.Dupa ce am parcurs toate etapele proiectarii si executiei acestei investitii alaturi de ZACHE,ma simteam in stare sa abordez orice program; ii datorez faptul de a fi devenit “arhitect”. ZACHE urmarea o functionalitate impecabila a constructiei,avea o bogata imaginatie in compunerea volumelor,a formelor,o stiinta  remarcabila a detaliilor.A fost extrem de productiv,a realizat o mare varietate de programe  ca arhitect,dublat  in acelasi timp  de un admirabil desenator.Seria lui de portrete-caricaturi ale colegilor  a ramas celebra.Avea si aptitudini pentru teatru,darul imitatiei si al povestilor hazlii.Era generos,plin de umor si inventivitate in tot ceeace facea.Disparitia sa timpurie a fost o mare pierdere pentru noi toti care l-am cunoscut.Ramane o amintire de neuitat care ne-a  marcat existenta.
Militza Sion  iunie 2013
 
 Dr. Arh. NICOLAE  ST.VLĂDESCU(1927-2014)
Povestea sa despre Zache a inceput-o cu “A fost un om cu O mare”.
Il cunoaste pe Zache din tineretea dintai,asa cum s-a exprimat dl architect. Il cunoaste din facultate cand amandoi erau in aceeasi orchestra. Aceasta pasiune pentru muzica si-a exprimat-o in orchestra facultatii de arhitectura a Universitatii din Bucuresti iar mai tarziu in orchestra Uniunii Arhitectilor din Romania. Deseori isi reprosa ca are acorduri rusesti la chitara dar nu cel italienesc. Oricum acordurile erau exceptionale. A fost o perioada foarte frumoasa legata de aceasta orchestra. Raporturile intre mine si Zache erau de prietenie,ne-am inteles intotdeauna foarte bine. Perioada de dupa razboi si de studentie a fost una grea din punct de vedere material. Refugiat din Basarabia si de la liceul din Ismail Zache a fost acceptat la liceul-internat din Buftea de langa Bucuresti. Dupa terminarea liceului a intrat in 1946 la facultatea de arhitectura din Bucuresti. Fiind intr-o situatie materiala precara,Zache povestea ca iesea de la camin si ca sa manance mai bine facea coperti de meniula restaurantul Gambrinus.Restaurantul era pe bulevardul cinematografelor,strada cunoscuta cu cele mai multe cinematografe.Astazi este bulevardul Elisabeta. Ca rasplata era masa calda oferita de conducerea restaurantului.De arhitectura orasului Galati s-a ocupat atunci cand a fost la Institutul I.S.P.R.O.R.(Institutul de proiectare a oraselor din Romania) El s-a ocupat de sistematizarea oraselor si locuinte cu nemiluita. In Galati a proiectat cartierul Tiglina. Cum a declarat N.Vladescu”cand s-a aflat despre noi am fost racolati la institutul Carpati,sectie Gospodarie de Partid. Aici am avut lucrari si am fost in atentia palatului Cotroceni. Lista lucrarilor de care si-a adus aminte si le stie arhitectul N.Vladescu:
Lucrarile efectuate de N.Vladescu impreuna cu C.Frumuzache:
-Sistematizare si locuinte la Galati
-Casa de cultura a sindicatelor Buzau
-Casa de cultura a sindicatelor Colibas(Mioveni de astazi)
-Casa de cultura a sindicatelor Slatina
-Platforma Magurele –Centrul civic
 
Proiectele realizate de C.Frumuzache:
-Casa de odihna Azuga (casa tovarasului N.Ceausescu) 
-Casa de odihna Covasna(casa tovarasului N.Ceausescu)
-Casa de odihna Resca(casa tovarasului N.Ceausescu)
-Casa taraneasca Snagov(casa tovarasului N.Ceausescu)
-Crama de la Scrovistea (casa tovarasului N.Ceausescu)
 
Hotelul sindicatelor Cioplea Predeal
Hotelul de pe valea Polistoacai Predeal
Azilul de batrani la Straulesti
 
Am lucrat impreuna si la televiziune,sediul vechi.
La intrebarea mea:unde e locul lui Zache printre arhitectii vremii mia dat urmatorul raspuns:
-A fost un arhitect deosebit de inzestrat,plin de idei,dar pierdut printre noi toti ceilalti. Nu dorea sa se afiseze,sa vina-n fata. Trebuia sa faca ambasada de la Ankara din Turcia dar niciun proiect de ambasade nu s-a realizat. A mers la Ankara si la revoltat companionul sau de la ministerul de externe care dorea sa discute alte lucuri si Zache s-a enervat foarte tare.Despre alte ambasade din strainatate nu stiu sa fi proiectat,dar facu-se niste schite pentru ambasada din Tokio pe care le-a parasit si ma pus pe mine sa le fac mai departe. La fel si la Tokio se suparasera si n-a mai continuat. In relatiile cu oamenii Zache era un om foarte direct,dintr-o bucata. N-a fost in partidul comunist fiindca era din Basarabia si nu dorea sa rascoleasca cineva in trecutul sau. Zache avea un dar exceptional al povestirii. Povestea el despre tatal lui,de vinul pus prin butoae si in paie ca sa nu se tulbure. Stia o gramada de subtilitati privind pescuitul. Mergea foarte des la Sulina unde avea stabilimentul,acolo se simtea bine. Daca am mancat vre-o data icre bune de stiuca,spune N.Vladescu,atunci de la el le-am mancat. El a avut un cancer gastric si a suferit o operatie la stomac la Spitalul Militar Central Bucuresti. Sa extirpat cea mai mare parte de stomac si manca cate un pumn de mancare,dar mai des.A fost casatorit de doua ori,a doua sotie i-a fost foarte devotata lui,o femee foarte desteapta. Era si ea arhitecta si lucra tot in colectivul nostru. Diminutivul Zache la primit din perioada facultatii la arhitectura. Dorin Gheorghe,prietenul lui Zache,i-a facut o celebra caricatura. Jumatate din caricaturi sunt facute de Zache. Pe una din foile cu caricaturi este si semnatura sotiei lui Zache. Zache a ramas in anonimat ca multi alti arhitecti de valoare. Pentru a avansa cu cariera trebuia sa fii in partidul comunist si de fiecare data cand era nevoie trebuiai sa zici: Sa traiti! Eu am fost in partid,recunoaste N.Vladescu.De asta Zache ma baga des la inaintare,dute tu ca esti in partid. Din pacate nu se retin intamplarile pentru posteritate. A fost si in Italia unde a construit niste tejghele.
Mai multi ani in urma sotia lui dorea sa faca o expozitie cu lucrarile lui. Cu Militza Sion a lucrat la Buzau.Cand ne-am despartit nea oferit cu multa caldura caricaturile facute de Zache impreuna cu colegul sau Gheorghe Dorin prezentate la o expozitie de pictura.
 Interviu realizat in 2013
Anatolii Cocos
 
                                               Despre site.
Din februarie 2011 de cand am primit "certificatul de nastere" – domeniul site-ului, am lucrat la acest site. A fost o munca enorma cu pixul in mana si materialele istorice. Am colaborat cu profesori de la universitatile de prestigiu din Romania in cautarea materialelor despre Satu-Nou. Mai sunt multe de rascolit la capitolul istorie. Mi-as dori sa avem o redactie formata din consatenii nostri. Toti consatenii care sunt dispusi sa colaboreze cu viitoarea redactie a site-ului o pot face liber, indiferent in ce limba prefera sa scrie – romana sau rusa. Generatiile mai inaintate in varsta pot scrie si in limba romana cu caractere chirilice. Sa le dam sansa tuturor sa-si exprime un punct de vedere chiar daca nu coincide cu cel al majoritatii. In acelasi timp sa facem acest lucru intr-un limbaj decent si fara atac la persoana. Nu vor fi publicate injuriile si atacul la adresa vreunei persoane. Astept documente inedite (copii foto ori scanate) din istoria satului pentru a le cunoaste cat mai multa lume. Astept si istorioare deosebite legate de viata si activitatea personalitatilor din sat cat timp mai sunt martori oculari sau rude si prieteni in viata. Sa conservam patrimoniul cultural, etnografic si istoric al satului. Pentru imbunatatirea calitatii si imaginii site-ului, astept ideile si recomandarile dumneavoastra, iar dupa ce acestea vor fi analizate, vor fi postate pe site. In mod special ma adresez acelor intelectuali care locuiesc in afara Ucrainei, cu rugamintae sa colaboreze cu noi, sa ne spuna ce mai inseamna pentru ei satul natal si cum putem contribui sa se simta mai apropiati de sat. Asteptam un punct de vedere personal despre disparitia scolii romanesti din Satu-Nou si transformarea ei in scoala cu predare in limba ucraineana si rusa. As fi dorit sa vad articole preluate din presa locala si regionala care reflecta viata satului nostru. Sper sa gasim pe cineva dintre consateni pentru aceasta munca, sa zicem de corespondent. Pentru ca am tinut foarte mult la acest proiect, crearea site www.satu-nou.ro il alint ca pe un copil. Sa-i uram cu totii: Drum bun copile!
              
Anatolii Cocos
2011